Despre Cluj

 

Geografie

Cluj-Napoca se întinde pe văile râurilor Someşul Mic şi Nadăş. La aproximativ 15–20 km veste de municipiu se înalţă Munţii Gilăului (Muntele Mare, 1824 m), iar la aprox. 5 km de centrul oraşului, se află dealul Feleacului (745 m), iar la nord se ridică dealul Lombului (684 m). Pragul Bisericii Sf. Mihai din piaţa centrală se află la 345 m deasupra nivelului mării.Lungimea maximă a oraşului este de 11, iar lăţimea sa maximă este de aprox. 6 kilometri. De la înălţimea de 50 m a dealului Cetăţuia, aflată în centrul oraşului, se deschide o frumoasă panoramă asupra oraşului, în toate direcţiile.

Istorie

Prima atestare documentară a unei aşezări a cărei nume ne este familiară este aşezarea dacică Napoca, fiind menţionată de Ptolemeu sub denumirea de Napuca. Prima atestare a localităţii a fost dată încă din anii 107-108, fiind reprezentată de o bornă militară descoperită la Aiton. Drumul dinspre Apulum (Alba Iulia) şi Potaissa (Turda), care ducea spre castrul roman de la Porolissum (Moigrad-Porolissium), trecea pe aici. Acest fapt a contribuit la dezvoltarea aşezării, localitatea fiind ridicată, conform unor surse în anii 107-108, conform altora în 124, dar cel târziu în 138, la rang de municipiu. La sfârşitul secolului II era deja colonia. Descoperirile arheologice ne indică faptul că localitatea era puţin mai mare decât Clujul în perioada Vechii Cetăţii.

Originea denumirii

Există mai multe ipoteze privind originea denumirii Clujului. Astfel, unii cercetători cred că provine din versiunea slavă a cuvântului „cheie”: kluč [se pronunţă cluci]. Conform unei alte ipoteze, numele provine din latinescul „clusae”, care înseamnă „loc fortificat”, dar care este foarte asemănătoare şi cu „clusa”, adică „loc închis, îngust”. După părerea unor lingvişti şi istorici aceasta este originea mai multor denumiri de localităţi din Europa de Est şi Centrală.

La început aşezarea era formată din două părţi: cetatea fortificată a comitelui de pe dealul Cluj-Mănăştur, unde a fost înfiinţat, în secolul XI, şi Abaţia benedictină, şi, la 2 km vest de aceasta, aşezarea din jurul bisericii Sf. Mihai şi a cimitirului acesteia. Ambele au fost distruse în timpul atacurilor tătare.

Coloniştii

După atacurile tătare, pentru a repopula oraşul, începând cu anii 1260 regele Ştefan al V-lea al Ungariei a colonizat Clujul şi câteva sate din jur cu saşi şi alţi colonişti. Astfel s-a schimbat şi componenţa etnică a acestor aşezări. În cetatea construită ulterior, devenită Vechia Cetate, locuiau, în majoritate saşi, această situaţie menţinându-se timp de secole. Saşii au fost aduşi din zona Rinului Inferior, din Flandria de astăzi, din Olanda şi Luxemburg Limba pe care o vorbeau era flamanda-olandeză, precum şi o altă limbă apropiată acesteia, denumită letzeburgesch. Acest lucru este atestat de mai multe denumiri de hotare (de ex. Bungur, Breaza, Hajongard). Datorită faptului că zona de limbă germană este mult mai apropiată decât cea din care proveneau şi erau în legătură cu aceasta, dar şi sub influenţa noilor colonişti care soseau din acea zonă, ulterior s-au germanizat.

19 august 1316 – Clujul dobândeşte rangul de oraş

Datorită noilor colonişti, a început construcţia Vechii Cetăţi, mult mai mică decât cea distrusă, dar care era înconjurată de ziduri de piatră. La 19 august 1316, Carol Robert de Anjou a acordat Clujului privilegii de oraş, ceea ce a contribuit la accelerarea dezvoltării localităţii.

Ulterior a început construcţia vechii biserici gotice, în locaţia în care se află în prezent biserica Sf. Mihai, Piaţa Mare, străzile din jurul actualei pieţi centrale, Oraşul Nou din afara Vechii Cetăţi, apoi claustrul dominican din Cetatea Veche, primăria veche, claustrul şi biserica franciscană de pe strada Kogălniceanu, respectiv, în acelaşi timp, prima unitate de îngrijire a bolnavilor şi spitalul destinat săracilor.Au fost construite poduri peste Someş şi Canalul Morii, iar morile construite pe malurile lor măcinau cerealele recoltate din hotarul oraşului. Livezile şi viile de pe dealurile din nord şi sud acopereau necesarul de fructe şi vin al locuitorilor, iar viticultorilor le asigurau venituri considerabile prin intermediul crâşmelor. Justiţia, având la dispoziţie temniţa, locuri de pedeapsă şi execuţie proteja bunurile şi viaţa locuitorilor.

În urma repopulării oraşului după atacurile tătare, saşii au devenit majoritari în oraş. Acest lucru se reflecta şi în conducerea oraşului: după dobândirea privilegiilor de oraş, la începutul secolului XIV, aproape toţi conducătorii oraşului erau cetăţeni saşi bogaţi. Însă, dat fiind că în aşezările din jurul oraşului populaţia era majoritar maghiară, populaţia maghiară a oraşului a crescut mai rapid decât cea săsească, astfel că, la începutul anilor 1400, numărul maghiarilor şi saşilor a devenit aproximativ egală. În secolul XVI, în perioada reformaţiei religioase, maghiarizarea saşilor s-a accelerat, acest proces încheindu-se până la sfârşitul secolului XVII.

Prin decretul din 3 august 1404, regele Sigismund de Luxemburg a decretat ca impozitul măcelăriilor din Cluj să fie folosite pentru construcţia zidurilor cetăţii, apoi, prin decretul din 2 iulie 1405, ridică Clujul la rangul de oraş liber regesc, cu justiţie proprie. Astfel a scos oraşul de sub jurisdicţia voievodului şi comitelui, determinând, în acelaşi timp, structura consiliului local (12 juraţi, judecătorul ales dintre aceştia fiind conducătorul consiliului, dar şi al oraşului), acordând Clujului dreptul de a înconjura oraşul cu ziduri.

În deceniile care au urmat emiterea celor două decrete a fost construit, în completarea zidului vestic de 223 m şi al celui nordic de 250 m, un nou zid al Cetăţii Vechi, având o lungime de aproximativ 2350 m, dublă în vest, sud şi nord. În aceeaşi perioadă au fost ridicate şi cele 18 bastioane şi turnuri aferente, cu excepţia Bastionului Aurarilor, situat în colţul nord-vestic al Cetăţii Vechi, care exista deja, dintre care şase turnuri de poartă.

De la începutul secolului XVIII, dintr-un motiv neelucidat, turnurile au început să fie denumite, în mod eronat, bastioane.Bastionul, prin definiţie, este o construcţie îndesată, de aceeaşi înălţime cu zidul cetăţii şi proeminentă faţă de planul zidului, destinată protecţiei din lateral a zidului cetăţii, 1. în formă de semicerc sau cerc aproape complet (bastion-rondelă), 2. triunghiular, patrulateral sau poligonal (bastion de tip italian) sau 3. poligonal (asemănător cu bastionul-rondelă). În Cluj, având în vedere că aceste fortificaţii erau mult mai înalte decât zidurile oraşului, putem vorbi doar de turnuri. Dintre cele 18 turnuri, trei – Turnul Croitorilor, Turnul Postăvarilor şi Turnul Lăcătuşilor – s-au păstrat integral, iar alte două – Turnul Pantofarilor şi Turnul Zidarilor – s-au păstrat parţial.

În războaie această parte a oraşului era, de obicei, distrusă de oastea asediatoare, însă populaţia se retrăgea în interiorul zidurilor, supravieţuind astfel atrocităţilor. Pe lângă protecţia pe care o oferea, oamenii erau atraşi de oraş şi datorită faptului că aici îşi puteau vinde produsele şi era nevoie de munca lor.

În anii 1550, ca urmare a reformaţiei religioase, a fost înfiinţat mai întâi şcoala reformată, apoi cea unitariană, devenită mai târziu colegiu. În 1581, regele Ştefan Báthori a înfiinţat seminarul iezuit. După 1773, ca succesor al acestuia, a fost înfiinţat gimnaziul piarist. Şcoala reformată înfiinţată în 1610 cu sprijinul regelui Gabriel Báthori s-a dezvoltat şi, în câteva decenii, a devenit colegiu.

Cimitirul Central (Hajongard)

În 1585 cimitirele bisericilor şi claustrelor s-au aglomerat atât de mult, încât a apărut nevoia deschiderii unui nou cimitir. În cele din urmă, a fost aleasă o locaţie din partea de sud a oraşului, în Hajongard, pe versantul unui deal care se afla în trecut în hotarul acestuia, fiind plantată anterior cu vii şi livezi. Acest cimitir a fost deschis în 1585.

Secolul XVIII

După înglobarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic, în secolul XVIII, au fost construite noi biserici (biserica minoriţilor, biserica unitariană), palate (Bánffy, Teleki), dar şi alte clădiri. La începutul secolului XIX s-a ridicat biserica evangelică şi cea reformată cu două turnuri.

La sfârşitul secolului XVIII, pe versantul Hajongard, în ceea ce a devenit mai târziu fundătura Bisericii Grecilor (azi Strada Bisericii Ortodoxe), la cererea comercianţilor greci şi macedoneni care trăiau în oraş, s-a construit prima biserică greco-catolică o oraşului, care a fost, în acelaşi timp, primul aşezământ bisericesc al românimii care începea să se stabilească în oraş. În secolul XIX, numărul populaţiei româneşti a crescut continuu, ajungând ca, la sfârşitul secolului, împreună cu românii din Mănăştur, anexat între timp Clujului, a ajuns la 4000 (14%), fiind peste dublul populaţiei germane care număra 1500 de suflete.

Clujul în perioada reformei

În 1811 evreii şi-au câştigat dreptul de a face comerţ în această zonă, însă stabilirea lor a fost permisă oficial doar în jurul anului 1840. În anul 1818, şi-au construit o casă de rugăciuni cu pereţi împletiţi din nuiele, apoi, în 1850, au construit sinagoga de pe strada care urma să devină Strada Sinagogii (Strada Pap, Paris). Evreii neologişti, care urmau prescripţii religioase mai puţin stricte şi care au adoptat limba maghiară, au înfiinţat propria comunitate religioasă în anii 1880, apoi, în perioada 1886-87, şi-au construit propria sinagogă pe Strada Mare (azi Strada Horea).

În Casa Rhédey a luat fiinţă, la 17 decembrie 1792, şi nu la data care apare eronat pe placa memorială (11 noiembrie 1792), prima companie de teatru maghiar din Cluj. În 1821, pe „uliţa Lupilor” (azi Strada M. Kogălniceanu) a fost construit primul teatru din piatră din Ungaria istorică.

În secolul XIX, în special după compromisul din 1867, la începutul secolului XX, oraşul s-a transformat radical: au fost construite noi clădiri, instituţii publice de mare anvergură, cum ar fi primăria, şcoli, universitatea, spitale, gara, administraţia fiscală, administraţia silvică, sediul comitatului, judecătoria, noul teatru etc., dar şi biserici, case cu apartamente de închiriat şi fabrici.

După compromisul din 1867 şi unirea Transilvaniei cu Ungaria, Clujul, deşi şi-a pierdut calitatea de capitală, a rămas în continuare un important centru cultural şi educaţional. În 1872 aici a fost înfiinţată cea de a doua universitate din Ungaria, Universitatea „Franz Josef”.

Perioada celor două războaie mondiale

În primii ani de după schimbările politice determinate de primul război mondial şi tratatul de pace de la Trianon, expansiunea oraşului a cunoscut o perioadă de recul, însă, de la mijlocul anilor 1920, dezvoltarea oraşului s-a relansat: au fost măsurate părţi de hotare, au fost construite noi străzi. Pentru populaţia românească greco-catolică (ortodoxă), care în urma schimbărilor politice, a cunoscut o creştere rapidă, în Piaţa Avram Iancu a fost ridicată catedrala greco-catolică.

După 1940, atunci când oraşul a revenit sub autoritatea Ungariei, în perioada celui de al doilea război mondial, ritmul de dezvoltare a oraşului, cu excepţia străzilor Brâncoveanu şi Taberei, a platformei ONCSA şi a altor construcţii, a încetinit. În urma deportării evreilor din perioada mai-iunie 1944, precum şi a raidului de bombardamentele din 2 iunie 1944, oraşul a suferit grave pierderi de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale.

Situaţia s-a schimbat doar la începutul anilor 1950, în perioada statului monopartid, atunci când în grădina Nagy Gábor, situată între Calea Turzii şi Cimitirul Central, după ce a fost confiscată de stat, a fost transformată într-o zonă cu clădiri, iar pe platforma Iris a fost construit un mic cartier muncitoresc. Acuta lipsă de locuinţe nu a putut fi compensată nici prin mansardarea clădirilor din centru, nici prin construcţia unor blocuri de locuinţe în locul clădirilor distruse de bombardamente pe Strada Horea, apoi în Piaţa Mihai Viteazu, în a doua jumătate a anilor 1950.

În 1960 Someşeniul a fost înghiţit complet de Cluj. La începutul anilor 1960 a început construcţia primului cartier rezidenţial, Grigorescu, prin demolarea celui mai frumos cartier de case cu grădini al oraşului. Construcţia cartierului Gheorgheni a început pe terenurile deţinute de locuitorii din zona Hóstát (aceştia neprimind nimic în schimbul acestor terenuri), care, mai târziu, s-a extins şi asupra cartierului de case cu grădini dintre străzile Borhanci şi Gheorgheni. Cartierul Mănăştur a fost construit în cea mai mare parte pe terenuri agricole, iar cartierul Zorilor în locul grădinilor şi caselor din zona Hajongard, deasupra Cimitirului Central, iar construcţia cartierelor din zona bulevardului 21 Decembrie 1989, a străzii Fabricii de Zahăr, a străzii Fabrica de Cărămidă şi a străzii Între Lacuri a însemnat deposedarea celor din Hóstát de casele lor, grădinile lor şi de întreaga lor avuţie.

Schimbarea regimului

După 1989, anul căderii regimului monopartid, a însemnat sfârşitul industrializării forţate. În acelaşi timp a încetat şi construcţia cartierelor de blocuri. În schimb, odată cu încetarea regimului oficial ateist care a dominat deceniile precedente, s-a început construcţia unor noi biserici. În urma modificării semnificative a componenţei etnice a oraşului, pe lângă cele câteva biserici reformate romano-catolice şi greco-catolice, s-a început construcţia a peste zece biserici ortodoxe. După 2002, dar în special după 2004, a reînceput construcţia blocurilor de locuinţe şi a unor cartiere mai mici de blocuri.

Chiar şi în situaţia care a urmat după semnarea tratatului de la Trianon, Clujul a rămas şi rămâne în continuare centrul cultural, inclusiv literar şi artistic, dar şi academic al maghiarimii din Transilvania, cu teatrul şi opera maghiară, universitatea cu predare şi în limba maghiară, dar şi Universitatea Maghiară din Transilvania – Sapientia, o universitate privată cu predare în limba maghiară înfiinţată cu câţiva ani în urmă, liceele, editurile, studiourile de radio şi televiziune, precum şi revistele şi ziarele de limbă maghiară.

    

Asztalos Lajos

Autorul cărții Istoria Clujului

Foto: Szentes Zágon