Știri

 
 

Video

Lajkó Félix

Joi, 20 august, 21:00 - Piața Unirii

Lajkó Félix a fost dintotdeauna unul dintre artiștii cu o sensibilitate aparte. El utilizează instrumentul muzical ca pe un intermediar între sine şi lumea exterioară. Indiferent ce atinge, indiferent în compania cui păşeşte pe scenă, rezultatul final este întotdeauna curat ca un cristal: un amestec visceral de suflet şi muzică, alimentat dintr-o sursă de adâncime nemăsurabilă. Lumea muzicală a violonistului naşte un sunet aparte, pe care Lajkó Félix îl asociază cu o sensibilitate şi un simţ artistic deosebit, cu orice configuraţie muzicală de calitate comparabilă.

A fost numit „Violonistul dracului”, „Paganini al Voivodinei”, iar mai recent chiar şi „îmblânzitorul de cai”. Înainte de toate, este un talent înnăscut, care a ajuns pe culme, acolo unde dispare orice stil și rămâne doar muzica. Nu contează la ce instrument cântă: vioară, ţiteră, dacă fluieră sau turuie în microfon, nu contează din ce sursă se inspiră; muzica populară, cea clasică, blues sau jazz, e filtrată de Félix prin sine însuși şi, improvizând liber, ne împărtăşeşte muzică de pe un alt tărâm.

De când a pornit de la Subotica către Budapesta cu primul lui instrument, ţitera, şi cu o vioară împrumutată, face mereu naveta.

Cu vioara sa a vrăjit publicul cunoscător de muzică din Tokyo, Amsterdam, Berlin, Bratislava, Praga, Budapesta, Braşov, Belgrad, Sarajevo, Ljubljana, Frankfurt, Lyon, Bordeaux, Veneţia, Verona, Edinburgh, Londra, Tallinn, Viena şi New York. Dar pentru a se odihni şi reîncărca se reîntoarce în Voivodina, la Palics, la caii lui şi la familie.

Membrii trupei:

Lajkó Félix – vioară, țiteră

Brasnyó Antal – violă

Csobán Gergő – contrabas

Voce: Csizmadia Anna, Palya Bea, Tintér Gabriella

Link-uri:

http://lajkofelix.hu/
https://www.facebook.com/lajkofelix?fref=ts

A Madárnak (Păsările):

Cipők (Pantofi):

A király (Regele):

Evenimente recomandate

Organizator

Kincses Kolozsvar RO

Sponsori oficiali

Finanțatori instituționali

Sponsori principali

Parteneri principali

Partener bere

Partener publicitate / Partener auto

Parteneri apă/răcoritoare

Partener Profesional

Partener tehnic

Parteneri Media

Parteneri tineret