Reîntâlnire emoționantă a artiștilor la concertul Camerata Transsylvanica

Camerata_Transsylvanica_02_DSC_9133

Un concert special cu foștii membri ai formației Camerata Transsylvania, prilejuit de aniversarea a 50 de ani de la înființarea acesteia, a avut loc sâmbătă la Colegiul Academic. Concertul a reunit după mulți ani muzicieni care activează la ora actuală peste tot în lume.

Repertoriul concertului a cuprins Cântece şi dansuri vechi, de Boldizsár Csíky, Serenada pentru orchestră de coarde, de P.I. Ceaikovski, urmată după pauză de Simfonia nr. 5, de F. Schubert.

Camerata_Transsylvanica_02_DSC_9143

Camerata Transsylvanica este considerată astăzi cea mai importantă iniţiativă artistică a comunităţii muzicienilor maghiari din Transilvania.

Formația a fost înfiinţată în cadrul Filarmonicii din Tîrgu Mureş, acum 50 de ani, la iniţiativa lui Boldizsár Csíky. Camerata Transsylvanica a fost dirijată de Gyula Hamza, fondatorul formaţiei. Școala de coarde şi muzică de cameră a apărut în perioada interbelică şi s-a dezvoltat după cel de-al Doilea Război Mondial, unificând stilul francez practicat de Enescu și Thibaud cu tradiţia din Budapesta- Viena, legată de numele lui Hubay. Formaţia a realizat numeroase discuri, înregistrări de radio şi televiziune, dar a susţinut şi concerte la diferite festivaluri, în mai multe oraşe din Europa şi SUA.

Camerata_Transsylvanica_02_DSC_9144

Datorită valului de emigranţi din perioada dictaturii comuniste, majoritatea membrilor formaţiei, dar şi a instrumentiştilor talentaţi din Transilvania, şi-au continuat cariera în străinătate, iar existenţa Cameratei din Tîrgu Mureş a devenit imposibilă. Chiar înainte de căderea regimului comunist, György şi János Selmeczi au reînfiinţat Camerata Transsylvanica la Budapesta. Astfel, începe o a doua epocă din viaţa formaţiei, perioadă în care, alături de concerte şi turnee, s-a înregistrat și noi albume. În pofida ascensiunii muzicale a membrilor formației, anii 2000 aduc din nou dificultăţi pentru grup.

Cu toate acestea, Camerata a devenit un factor important în viaţa muzicală a Bazinului Carpatic, devenind ambasadorul tradiţiilor muzicale maghiare din Transilvania. Cel puţin o sută de muzicieni ai formaţiei provin din Transilvania, alături de colegii de breaslă care simpatizează aceste meleaguri, fiind legaţi de interesul comun al profesiei.

Foto: Kiss Gábor